La începutul anilor 90, numărul pelerinilor a crescut semnificativ în Șumuleu Ciuc. Biserica și zona înconjurătoare nu puteau găzdui on număr atât de mare de oameni. Conform tradiției, serbările de Rusalii cuprindeau o procesiune pe dealul Kissomlyó/Şumuleul Mic, motiv pentru care noul altar a fost așezat în șaua dintre Nagysomlyó/Şumuleul Mare și Kissomlyó/Şumuleul Mic. Altarul „Hármashalom” (deal triplu) a fost proiectat de Imre Makovecz în 1996 la cererea preotului franciscan Albert Bartók. Potrivit lui Makovecz, preotul a descris clar și precis concepția: un deal triplu cu o cruce dublă care formează altarul. Arhitectul Makovecz a fost asistat de Ernő Bogos, arhitect în Miercurea Ciuc, care a jucat un rol semnificativ în lucrările de planificare și construcție. Simbolul „Hármashalom”, este un element heraldic care a apărut în stema Ungariei în secolul al XIII-lea, inițial simboliza cele trei dealuri ale Golgotei, mai târziu a devenit simbolul celor mai înalți trei munți ai regatului Ungariei, Mátra, Tátra și Fátra. Altarul a fost inaugurat pe 24 noiembrie 1996, la Sărbătoarea lui Hristos Regele. Astăzi găzduiește aniversarea anuală a Rusaliilor, Ziua celor o Mie de Fete Secuience și multe alte evenimente. La 1 iunie 2019, Papa Francisc I a celebrat Sfânta Liturghie la Altarul ”Hármashalom” și a dăruit Trandafirul de Aur Fecioarei Maria.

Satul Comăneşti, care aparţine de comuna Mărtiniş, este probabil cea mai deosebită aşezare din regiune. Comăneşti şi satul Aldea erau aşezate de-a lungul drumului care lega direct forja de la Vlăhiţa-Nouă cu oraşul Braşov. Aceasta a fost o rută comercială cu trafic intens până la aproximativ începutul secolului al XX-lea. După 1918 harta a fost redesenată, drumul principal a ocolit aceste sate, funcţionarea forjei a fost oprită treptat şi aceste sate au ajuns la periferie. Aceste fapte au contribuit la conservarea clădirilor din regiune, rămase intacte, care păstrează caracteristicile specifice arhitecturii din valea Homorodului, de o frumuseţe deosebită, aspectele unei arhitecturi populare tradiţionale, unde forma şi funcţia încă erau unite în mod organic alcătuind împreună o unitate. În ciuda faptului că este un sat unic, în zilele noastre are o imagine sumbră, pustie. Are un mediu construit valoros, dar casele sale impunătoare sunt pustii, din cauză că a devenit un sat izolat.

Baile Chirui se afla pe soseaua Odorhei-Miercurea Ciuc, in apropiere de Vlahita, intrarea pe valea Chiruiului se face aproape vis-a-vis de panoul indicator "Spre Baile Harghita" unde apare o sosea ce care urca spre stanga, pancarta cu "Baile Chirui-5 km" este bine semnalizata chiar din sosea, dar trebuie s-o iei spre dreapta. Imediat ce-ai facut "dreapta", intri intr-o padure inalta si deasa, incat de-abia mai vezi soarele, care n-a disparut, e tot acolo sus deasupra ta tot timpul dar razele lui nu mai pot sa se strecoare prin cetina brazilor, caci lumina se propaga, cum bine ne-a invatat profu' de fizica din liceu doar in linie dreapta... Un alt panou, ce te impresioneaza de data aceasta, apare dupa primii 2 km de mers: "Doar atunci cand ultimul copac va fi doborat, cand ultimul râu va fi otravit, cand ultimul peste va fi prins, iti vei da seama ca banii nu pot fii mancati!".

Barajul Frumoasa este localizat pe râul Frumoasa, afluent al râului Olt. Este realizat din umpluturi cu prisme de rezistență din balast și un nucleu central de argilă. Are o înălțime de 38 m și o lungime a coronamentului de 506 m. Lacul de acumulare are un volum total de 10,6 milioane metri cubi, din care 7,6 milioane până la nivelul normal de retenție servește pentru alimentarea cu apă potabilă a municipiului Miercurea Ciuc, asigurând 50% din necesar. Zona din apropierea barajului este cunoscută pentru pescuit. În apele lacului Frumoasa sunt diverse specii de pești: biban, caras, clean, crap românesc, păstrăv de lac, plătică, șalău și somn. În apropiere s-au construit foarte multe pensiuni și case de vacanță, devenind astfel o zonă turistică destul de bine dezvoltată. Turiștii care aleg să vină la Barajul Frumoasa se pot relaxa într-o zonă liniștită și superbă, putând face diverse trasee turistice.

Barajul de la Zetea este singurul lac artificial din zona superioară a Târnavei Mari. Lucrările de construcţie ale barajului au început în anul 1976, finalizându-se abia în 1992. Scopul construirii acestui baraj a fost apărarea împotriva inundaţiilor şi controlul nivelului râului. Barajul apără localităţile situate în valea Târnavei Mari de inundaţii, iar în caz de secetă asigură debitul normal al apei.  La început, fauna piscicolă era alcătuită din peştii migratori din pârâuri. Cantitatea cea mai semnificativă o reprezintă cleanul, apoi ca proporţie a populaţiei piscicole urmează păstrăvul. Lacul a fost populat şi cu alte specii mai mici, cum ar fi plevuşcă, beldiţă, albişoară, mreană vânătă, dar fauna piscicolă s-a îmbogăţit şi cu caras, crap, şalău, ştiucă, scobar, plătică, mihalţ, chiar şi cu biban. Se poate pescui atât de pe mal, cât şi din barcă, acestea fiind utilizate mai ales de către pescarii care folosesc rotativele sau muscăritul. Cover foto: Mihálydeák Antal 

În 1883, mulţumită contelui Apor Károly a fost construit în partea de jos a vârfului Surduc, Bastionul Apor (761 m), acesta fiind un punct panoramic şi de odihnă, care nu a fost folosit niciodată ca obiectiv strategic. Din bastion există a priveliște excelentă asupra orașului Băile Tușnad din Defileul Tușnad, asupra râului Olt și a Rezervației Naturale Piatra Șoimilor. Bastionul Apor a suferit mai multe renovări de-a lungul anilor, dar în fiecare caz s-a conservat clădirea conform stilului și scopului acestuia. Chiar mai mult, acum poate fi vizualizat din oraș chiar dacă este întuneric. Pe parcursul renovării din 2017 s-a amenajat un spațiu de expoziție în incinta basionului prin amplasarea unor panouri cu imagini de arhivă și cu o scurtă prezentare a trecutului acestuia. Foto: Băile Tușnad și împrejurimile - destinație ecoturistică

Biserica Ciuntită (Csonkatorony) este un interesant vestigiu arhitectonic al Ciucului de Sus. Se afla la 1 km nord-vest de la Tomești, pe o creasta de 767 m. Ruina de 11 m înaltime este de fapt fostul turn al bisericii medievale al localitatii. Biserica a fost construita în stil gotic, aparata de un zid fortificat. Interesant este, ca spatiul aparat de aceste ziduri a servit ca cimitir mult timp dupa ce biserica a fost demolata. Foto: Munzlinger Attila

Biserica Mileniului, o interpretare modernã a lãcaşului de închinare, operã a arhitectului maghiar Imre Makovecz. Ridicatã în apropierea bisericii “Sfânta Cruce” situatã pe strada Florilor, noul lãcaş terminat în anul 2003, este o abordare inovatoare a spiritualitãţii ce pune stãpânire pe cel ce intrã şi care, datoritã cupolei de sticlã, pare cã se aflã sub ochii divinitãţii. De sus, de lângã cupola de sticlã, cei patru îngeri:Sfântul Mihail, Gabriel, Rafael şi Uriel, vegeazã oficierea slujbei. Biserica are douã turnuri ridicate deasupra intrãrilor, cu câte cinci cruci semnificând cele zece secole ale creştinãtãţii maghiare. Foto: Darvas-Kozma József 

Cabinele montane panoramice sunt rare în Europa. În România sunt două, ambele în Cheile Bicazului. Aceste adăposturi montane au fost înființate în anul 2021 de către Serviciul Salvamont și Peșteră al Asociației Killer Adventure și Consiliul Județean Harghita. Una dintre ele este situată pe Muntele Piatra Poienii, cealaltă se află pe Muntele Ucigaş. Aceste adăposturi pot fi vizitate, însă cei dornici au, de asemenea, opțiunea de a petrece noapte în ele (50 RON/pers./noapte). Tot ceea ce trebuie să faceți este să contactați Serviciul Salvamont pentru a face o programare (+4074 4701 815) sau rezervare online folosind aplicația In Time. Foto: Péter Kázmér & Radio Cluj

Cel care doreşte o plimbare spirituală poate să urmeze Calea Crucii, numită Calvarul Secuiesc şi să treacă prin cele 14 staţii, sculptate în stânci de câte doi metri, care, pe lângă patimile lui Isus, înfăţişează şi momentele cruciale din istoria secuilor. Staţiile au fost aşezate de-a lungul drumului care duce prin pădure la capela Ugron. Capela, care se zăreşte printre copacii de pe creasta Nagymál, este cavoul familiei Ugron, o veche familie de secui de importanţă istorică.

ÎNCHIS PÂNĂ LA DATA DE 31 MAI 2026 Folosindu-ne de experienţele casei de fluturi temporare din Odorheiu Secuiesc, în primăvara lui 2012 am deschis în Praid, judeţul Harghita, prima casă de fluturi permanentă din România. Clădirea compartimentată în două, construită special în acest scop, găzduieşte o zonă de recepţie care comunică cu un magazin de suveniruri, alături de un spaţiu denumit „spaţiu de zbor”, cu un microclimat tropical, ornat cu plante tropicale, având un lac mic şi o alee circulară.  Fluturii noştri ajung la noi din fermele de fluturi din America de Sud, Asia şi Africa sub formă de crisalide. După sosirea lor, crisalidele sunt puse într-o clocitoare construită special în acest scop, unde, în funcţie de specie, după câteva zile – și deja transformaţi din omizi – văd lumina zilei nişte fluturi minunaţi. În fiecare an, în lunile calde, casa de fluturi poate fi vizitată, unde, de obicei, se pot observa, în acelaşi timp, mai multe sute de exemplare reprezentând 8 - 9 specii de bază şi 6 - 7 specii schimbătoare, metamorfice. Fiindcă durata de viaţă a fluturilor este de numai câteva săptămâni, la înlocuire suntem atenţi ca în continuu să prezentăm specii noi, având grijă ca vizitarea acestor specii să servească drept pretext pentru revenire.  Dintre oaspeţii noştri permanenţi, dorim să vă prezentăm virtuozul casei de fluturi, fluturele de azur (Morpho peleides), graţioșii fluturi zebra (Heliconiinae), fluturii bufniţa uriaşă (Calligo memnon), care lenevesc încontinuu, precum şi fluturele zmeu de hârtie (Idea leuconoe), care zboară ca un cearceaf. Casa noastră de fluturi oferă, atât copiilor, cât şi adulţilor, momente de relaxare interesante şi pline de experienţe. Poate fi vizitată din mai până în septembrie. PREȚ BILETE • 10 RON - copii, elevi, studenți • 12 RON - adulți, pensionari • sub 3 ani acces gratuit

Casa Memorială “Áprily Lajos”, inaugurată în 1991, oferă amănunte despre viaţa şi opera renumitului poet şi traducător, respectiv despre anii copilăriei lui Áprily, petrecuţi la Praid.  În curtea casei este şi un monument dintr-un bloc de piatră cu relieful portretului poetului şi un citat din opera lui.

Casa memorială Borsos Miklós, care funcţionează din 2002, se află în partea dinspre drumul principal al moşiei străvechi al familiei Borsos, la numărul 1521. Proprietatea, construită în 1936, scoasă la licitaţie la sfârşitul anilor ‘90, a fost cumpărată de Fundaţia ”Borsos Miklós Művészetéért Alapítvány” prin bunăvoinţa văduvei lui Borsos Miklós, Kéry Ilona. În partea dreaptă a casei se găsesc trei camere în care sunt expuse permanent operele lui Borsos Miklós şi camera memorială în care sunt expuse uneltele şi obiectele sale personale. Colecţia conţine opere originale, care în mare parte nu au fost prezentate în alte expoziţii, desene în tuş, statuete, medalii. În camera memorială se găsesc obiectele sale personale, hainele în care lucra, uneltele sale preferate, chiar şi lada de unelte ornată cu lalele care a fost luată de către tatăl său de la Ciumani, precum şi manuscrise, cărţi ilustrate de el şi exemplare valoroase din biblioteca sa personală.

Absolvent al școlii de institutori, Nagy Imre (1893 – 1976) a fost profesor universitar. După primul război mondial s-a ocupat de sculptură. O perioadă a stat la Budapesta unde a învățat desen și pictură la Academia de Artă din Budapesta, iar în 1924 a venit acasă și s-a stabilit la Jigodin, unde picteaza pana la decesul lui peisajele secuiești și oamenii care trăiesc în acest peisaj. Din 1920 a avut mai multe expoziții la Cluj, Brașov, Targu Mureș și București, având și o expoziție individuală la Londra. Trăiește într-o simplă casă țărănească, cu prispă și cu trei odăi pe care o extinde în 1966 cu un atelier. Lucrează zilnic 6 ore, chiar și cand e trecut de 80 de ani. Dintre multiplele recunoașteri oficiale ale talentului său amintim premiul „Zichy Mihály“ pentru grafică din 1939, titlul de „Artist emerit al României“ din 1957, precum și medalia Meritul Cultural clasa I. Casa lui natală a devenit muzeu, iar în curtea ei se află mormântul marelui artist. În casa memorială sunt expuse piese de mobilier, carte, documente și colecția de pictură a artistului Nagy Imre. Merită menționată colecția lui de pălării din pai, ultimele două autoportrete desenate și compoziția neterminată de pe cadrul suport. Pictorul a donat orașului peste 6.000 din operele sale. În 1973, cu ocazia aniversării împlinirii a 80 de ani ai artistului, se construiește lângă casa lui natală Galeria. Dupa moartea lui Imre Nagy în această clădire s-a amenajat o expoziție permanentă din tablourile pictorului, care depășesc ca număr 6.000 de exemplare. Multe picturi care îi aparțin sunt expuse în galeria din Targu Mures și în Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe. Sursa foto: https://locuridinromania.ro/

Lupeni este satul natal al marelui scriitor al secuimii, Tamási Aron. Satul se întinde în valea Nicăului de Sus, pe cele două maluri ale râului, la altitudinea de 540-580 m. Aici se află casa memorială, monumentul dedicat scriitorului, precum și mormântul scriitorului. Casa memorială este o construcție veche, datând de mai bine de 150 de ani, fiind de altfel casa părintească a scriitorului. La ridicarea ei s-a folosit lemnul cioplit, iar acoperișul este realizat din șindrilă. În această casă s-a născut Tamási Áron la 19 septembrie 1897. Inaugurată la 24 septembrie 1972, casa memorială expune mobilier, obiecte personale, manuscrise, opere, scrisori, fotografii aparținând scriitorului. Mormântul renumitului scriitor se găsește la marginea vestică a satului, în spatele bisericii romano-catolice și a cimitirului, într-un frumos parc plin de flori. Monumentul lui Tamași, operă a sculptorului Szervátiusz Jeno și a fiului său, Tibor (1972-1974), este sculptat dintr-o stâncă de 3 metri înălțime, 1 m lățime, având greutatea de 8 tone, adusă aici de pe muntele Harghita. Pe monument sunt reprezentate personaje din operele lui Tamási.

Casa memorială Vitus Géza se află în curtea parohiei Sf. Andrei şi este un exemplu minunat al casei de locuit tradiţionale subalpine. Casa a fost construită în 1910. În spaţiul podului şi în camere pot fi văzute: mobilier, broderii lucrate manual, unelte şi alte instrumente de uz casnic. Poate fi vizitată în oricare moment al anului, cheia poate fi solicitată de la parohie.

Situată în centrul Praidului, lângă sediul de poliție și blocurile ANL, căsuța răsturnată are dimensiunea de 8×5 metri. Prin ușa principală se intră în mansardă, unde se află camera copiilor, iar de aici o scară duce la parter. La parter se află o bucătărie cu un living și o baie. PREȚURILE BILETELOR • sub 3 ani este gratuit • 10 RON - pentru copii până la 12 ani • 20 RON - pentru adulți

În pădurea localității Vărșag, pe pârâul Fântâna Mare, se află cascada Vărșag. Alimentate de 7 izvoare, apele pârâului se aruncă de la înălțimea de 7 metri, formând o frumoasă cascadă în două trepte. De aici se îndreaptă spre Târnava Mare, al cărui afluent de stânga este. Cum ajungem sus, ne putem duce la izvoarele pârâului, dar și la un punct de belvedere. Pentru izvoare trebuie să urmărim în sus pârâul și după cca 0.5 km ajungem la cele 7 izvoare care se îndreaptă spre vale. Pentru belvedere vom continua drumul până la culmea Talas. Belvederea construită din lemn este aproape. De aici putem admira suprafața imensă a Vărșagului. Perdeaua de apă se întinde pe o lungime de 200 de metri. Iarna, la cascada care îngheaţă în două culori din cauza mineralelor din apă, se ajunge cu dificultate. Cu toate acestea, turiștii curioși să vadă formele fantastice care prind contur iarna, se încumetă să parcurgă drumul greu.

Cursul pârâului Jávárdi din partea Munților Naskalat este diversificat de stânci mari. Una dintre cele mai spectaculoase secțiuni ale pârâului o reprezintă cascada. Cascada Jávárdi Zúgó, sau așa cum o numesc localnicii, „Zógó”, cade de la o înălțime de 8 metri.

Cascada Kőzúgó este un loc cu farmec ascuns în pădurile Ținutului Secuiesc, un obiectiv care vrăjește trecătorul, nu prin măreție (măsoară cu puțin peste 3,5 m), ci prin sălbăticia și naturalețea sa. Cascada a fost descrisă foarte poetic și de etnograful și scriitorul originar din județul Harghita, Balázs Orbán, care consideră că natura a sculptat stâncile dimprejurul cascadei în așa fel încât omul să poată admira confortabil scenariul unic al apei curgătoare „care sparge pietre”. Spărgătorul de pietre este semnificația atribuită denumirii datorită numeroaselor mori de apă pentru măcinat grâne. Este ușor de reperat deoarece zona este străbătută de poteci turistice marcate în apropiere de localitatea Ciumani. Sursă text, imagini și video: http://www.csomafalva.ro/csomafalvi-latvanyossagok/ http://kollozsolt.blogspot.com/2011/08/kozugo.html https://www.youtube.com/watch?v=mcRRmq1twWk

Cascada cu apă termală de la Toplita a fost declarată monument al naturii, arie protejată de interes național și rezervație naturală de tip biologic și peisagistic.  Suprafața totală a rezervației este de 0,5 hectare. Apa cascadei ajunge la o temperatură de 27 de grade și este foarte bogată în calciu.  Aspectul deosebit al cascadei se datorează culorilor schimbătoare cu care-ți încântă privirea. Culorile deosebite reflectate de apă (de la alb la brun închis) se explică prin prezența travertinului din straturile inferioare, aflat într-un proces continuu de depunere. Cascada este alimentată de izvoarele stațiunii Bradul. Una dintre caracteristicile sale unice este că apa cascadei îngheață foarte rar sau chiar deloc, păstrându-și temperatura caldă chiar și în mijlocul iernii.  Cu toate acestea, în iarna anului 2014, când în regiune s-au înregistrat -29 de grade Celsius, cascada a înghețat, iar ulterior, pentru că a avut loc o creștere bruscă de temperatură, s-a rupt o parte din stâncă, prăbușindu-se.

Castelul Lázár, situat aproape de centrul satului Lăzarea, este unul dintre cele mai frumoase exemple pentru arhitectura renascentistă din Transilvania.  Castelul cu creneluri a fost una dintre cele mai atractive reşedinţe nobiliare din secolul al XVII-lea din Transilvania. În holul cu boltă în ogivă există inscripţii cu litere gotice din anul 1532. Zidul de incintă este dotat cu patru bastioane. Intrarea în curtea castelului se face prin turnul de poartă pe latura sudică. Castelul a fost construit în timpul lui István Lázár, tovarăşul de joacă al lui Gabriel Bethlen, mai târziu om de bază a principelui şi judele regal suprem al scaunelor Giurgeu, Ciuc şi Caşin. Blazonul lui din 1632 se află pe un perete al bastionului pe colţul stâng, în interiorul curţii, care desemnează şi data finalizării construcţiilor.  În 1707, castelul a fost incendiat de către armata imperială în urma unei campanii de represalii împotriva „kuruc”-ilor (oponenţii Habsburgilor), cum a fost şi seniorul castelului, Ferenc Lázár. De numele lui se leagă construcţia şi reconstrucţia Casei Cavalerilor. Printre personalităţile de seamă care au păşit pragul castelului se numără principele Gabriel Bethlen, mama lui fiind membră a familiei Lázár. Mihnea Vodă al Munteniei a fost ascuns în castelul Lázár timp de un an după ce a fost alungat de către turci, iar Petru Rareş al Moldovei a petrecut aici 11 ani, între 1527-1538.  Castelul Lázár a fost ars în repetate rânduri şi s-a ruinat în 1842 tot din cauza unui incendiu.  Începând din 1967 castelul se află sub renovare şi restaurare, activitate ce se desfăşoară şi astăzi. Obiectivul final este redarea splendorii de odinioară a clădirii, deoarece acesta este una dintre cele mai importante construcţii în stil renascentist ale Transilvaniei.  Pe parcursul lucrărilor i s-a conferat şi statutul de sit arheologic. În anul 2013 a fost restituit urmaşilor familiei Lázár, motiv pentru care soarta castelului este încă indecisă. Vizite duminica, cu programare prealabilă! +40 745 295 925 BILET DE INTRARE: • adult: 35 RON • grup de minim 25 de persoane: 30 RON • pensionar: 30 RON • student: 20 RON • locuitorii din Lăzarea: 20 RON • copii sub 7 ani: gratis • taxă de filmare/fotografiere profesională: 200 RON

Castelul-fortăreaţă Mikó, cunoscut ca „Cetatea”, este cel mai vechi şi cel mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc. Poartă numele constructorului, Hídvégi Mikó Ferenc (1585-1635), în documentele vremii fiind menţionată şi ca cetatea nouă a lui Mikó.  Construirea cetăţii a început în primăvara anului 1623, la zece ani după ce proprietarul, Mikó Ferenc, a devenit căpitan suprem al scaunelor secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Personalitate marcantă a vieţii politice ardelene de la începutul secolului al 17-lea, Mikó Ferenc, pe lângă această funcţie, a fost şi consilier al principelui Bethlen Gábor, diplomat şi cronicar.  Construirea castelului cu plan patrulater şi o suprafată de 75x70 m a început în data de 26 aprilie 1623 şi a fost terminată, probabil, în anii treizeci ai secolului al 17-lea. Stilul castelului se aseamănă cu castelele din Iernuţ, din Vinţu de Jos şi din Lăzarea.  Primul document scris care atestă existenţa cetăţii datează din 1631. După moartea prematură a moştenitorilor lui Mikó Ferenc, cetatea a trecut în proprietatea lui Damokos Tamás, judele suprem al scaunului Ciuc. La 21 octombrie 1661, trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, au invadat Ciucul, au ocupat şi incendiat cetatea. Clădirea a fost reconstruită în anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Stephan Steinville, aşa cum atestă şi inscripţia în piatră, aşezată deasupra porţii de intrare a cetăţii.  În 1735, Johann Conrad Weiss inginer, colonel austriac, realizează planul cetăţii, cel mai vechi plan cunoscut până acum, care reprezintă şi un document important privind istoricul şi etapele de construire. În jurul cetăţii reconstruite austriecii au proiectat un sistem de apărare cu patru bastioane italieneşti, ale căror urme sunt şi astăzi vizibile pe latura sudică. Pe partea sud-vestică au construit un depozit de praf de puşcă, iar bastionul sudic l-au transformat în capelă. Tavanul capelei este decorat cu stuc modest, în stil baroc târziu. Ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformări ulterioare. Încăperile de la parter au tavan în formă de boltă cilindrică, cu penetraţii de bolţi cu dublă curbură. Deasupra pervazului se găsesc creneluri înalte şi strâmte, în formă pătrată. Castelul astfel fortificat a avut un rol strategic important la graniţa de răsărit a Imperiului Habsburgic.  Până la mijlocul secolului 20 clădirea a fost constant folosită de diferite trupe militare. În 1970, după o restaurare generală a devenit sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului.

Istoria castelului: În anul 1466 auzim pentru prima dată despre familia nobilă de moșieri Geréb din Filiaș, a cărei conac nobiliar se afla aici încă din secolul al XV-lea, pe locul castelului care se găsește acolo și în prezent. Despre această clădire nu au rămas date scrise, dar se presupune că în 1588, György Geréb a aranjat renovarea conacului sau construcția unei alte clădiri agricole. În 1625, András Geréb, căpitanul de gardă al lui Gábor Bethlen, a reconstruit conacul prăbușit din piatră, în forma unui castel. În 1628, după moartea lui András Geréb, care nu a lăsat niciun moștenitor, moșiile au revenit tezaurului, fiind apoi donate de prințul Gabriel Bethlen lui Moise Székely cel Tânăr, judecător regal al Scaunului Odorhei și logodnicei sale, Judit Lónai. În 1635, Gheorghe Rákóczi I a oferit întregul castel din Fiatfalva, împreună cu proprietățile asociate lui Matthias Huszár de Brenhida, paharnicului său, judecătorul principal al Scaunului Mureș. Castelul se afla în posesia lui Moise Székely, dar din cauza infidelității acestuia a revenit în stăpânirea prințului. Matthias Huszár a decedat în 1652, iar dintre cele două fiice ale sale, Borbála Huszár sau Görgyné Torma, după primul ei soț, a moștenit castelul din Fiatfalva. Borbála Huszár și cel de-al doilea soț al ei, János Nemes de Hídvég, s-au căsătorit în februarie 1676 în castelul din Fiatfalva. Mai multe... Vizitarea castelului: Sunt posibile și tururi individuale și de grup ale castelului: ugroncastle.ro. Închiriere castel: Datorită lucrărilor de reconstrucție desfășurate între 2021 și 2024, castelul strălucește în toată splendoarea sa, fiind totodată nou și autentic. Într-unul dintre aripi au fost amenajate săli de evenimente, iar în aripa porții au fost create 12 camere de hotel cu baie proprie și cu vedere spre grădină. Castelul poate fi închiriat în întregime. Este recomandat pentru reuniuni de familie sau între prieteni de 2-3 zile, pentru activități de team building corporativ sau ca locație pentru nunți și petreceri de mai multe zile. Solicitați o ofertă aici! 

Este închis pentru restaurare. Castelul Urmánczy din Toplița a fost construit între anii 1903-1906, pe malul râului Mureș. Proprietarul de la acea dată a fost Urmánczy Jeromos, de origine armeană, iar arhitectul clădrii a fost Giacomuzzi Virgilio (Vigilio), de origine tiroleză.  Castelul este realizat în stil Art Nouveau, combinat cu caracteristicile populare legate de numele lui Kós Károly, un stil special în contextul arhitecturii castelelor din Transilvania.  Elementul dominant al castelului este turnul de apă din partea dreaptă a fațadei principale, cu intrarea principală de la parter. În interiorul castelului, salonul principal cu o înălțime de două etaje oferă accesul spre restul camerelor, spre camerele bărbătești cu vedere spre grădină, accesul în sala de mese și apoi apartamentul proprietarilor. La etaj se aflau camerele de copii și camerele de oaspeți, în subsol erau camerele servitorilor, bucătăria, depozitele și pivnița. De-a lungul timpului, clădirea castelului a servit drept sediu al spitalului local, apoi al unui muzeu etnografic, fiind ulterior locul unde își desfășura activitatea ansamblul de dansuri din localitate. După 2009, clădirea a fost retrocedată moștenitorilor legali, în prezent neavând nicio funcție, dar putând fi vizitată în fiecare sâmbătă și duminică între orele 11:00 și 18:00. Opțiune de program: Escape from the Urmánczy Castle

Centrul de Pelerinaj și Vizitare Márton Áron se află în comuna Sândominic, județul Harghita. Scopul principal al centrului este de a deservii pelerinii și turiștii care îl vizitează locația,  de a oferi informații, și un loc de odihnă într-o atmosferă civilizată. Totodată, este un loc ideal pentru programele și expozițiile temporare ale Muzeului Márton Áron. Nu în ultimul rând, clădirea va fi o casă practică, confortabilă, demnă pentru comunitatea locală, activități after school și pentru programe de agrement.  

Stimate vizitator! Centrul Memorial al Grănicerilor Secui înființată de Asociația Szépvízért este o destinație turistică specială și în același timp importantă. Prin prezentarea evenimentelor militare și a suferințelor cauzate de cele două conflagrații mondiale, expoziția contribuie la pacifismul modern european. În cadrul expoziției - pe lângă colecția bogată de obiecte și instalații speciale - și o serie de instrumente tehnice moderne se află la îndemâna vizitatorului, care a ajută pe acesta în înțelegerea mai ușoară a istoriei de 1000 de ani a secuimii. Centrul memorial al grănicerilor secui prezintă istoria organizațiilor militare și a grănicerimii secuiești din Carpații Orientali, de la epoca Arpadiană până la al Doilea Război Mondial. Bilete de intrare • Adulți: 30 lei • Elevi/studenți: 15 lei (Este obligatoriu prezentarea carnetului de elev sau a carnetului studențesc.) Asigurăm bilete gratuite pentru angajații de muzee, jurnaliști sau pedagogi care însoțesc grupuri, și pentru ghizi. Expoziția nu este recomandată copiilor sub 10 ani. Durata vizitării expoziției este minim 90-120 minute. Ghidajul este asigurat prin sistem audioghid în trei limbi: română, maghiară și engleză. Este strict interzis fotografierea pe teritoriul expoziției! Program Miercuri 10-16 Joi 10-16 Vineri 10-16 Sâmbătă 10-16  *ultima intrare: 15:30

Cetatea Bufniţelor reprezintă o formațiune de vârfuri înalte de roci și pereţi de stânci abrupţi. De la Izvorul Străvechi mergând spre stânga pe un traseu îngrijit ajungem la Izvorul Pierre Curie. După un mic popas, ne continuăm drumul pe o alee turistică marcată, spre un peisaj pitoresc, Cetatea Bufniţelor, de unde se deschide o perspectivă panoramică în faţa turiştilor. Nu departe de aceasta, se află din timpul celui de-al doilea război mondial o fortificaţie, unde se mai văd şi astăzi urmele gloanţelor, cuiburile de mitraliere, şi cazematele. Un loc de poveste şi de istorie în acelaşi timp, de unde se vede Valea Bistriţei, unde pe aceste stânci îşi construiesc vulturii cuiburile.

Cheile Bicazului sunt situate în nord-estul țării, în Munții Hășmaș, fiind considerate unele dintre cele mai frumoase chei cu acces turistic din România. Formate de apele râului Bicaz, cheile sunt traversate de DN12C și fac legătura dintre două zone istorice ale României: Moldova și Transilvania. Stânci verticale și de înălțimi apăsătoare, pârâuri de munte, cascade mai mari și mai mici și peșteri alcătuiesc curiozitățile Cheilor. Înaintând spre Cheile Bicazului, în partea stângă a drumului suntem însoțiți de stâncile Tunderkert, apoi ni se ivește o stâncă monumentală cu o cruce uriașă pe vârf. Aceasta poartă numele de Oltarko, a cărei înălțime de 1156 m a fost cucerită pentru prima dată în 1935 de alpiniști ardeleni. Continuând drumul, întâlnim și alte frumuseți. Valea devine din ce în ce mai strâmtă. Pe ambele părți vedem pereți verticali de stânci, de 200-300 m, la poalele acestora făcându-și loc pârâul grăbit, Bicazul. Ajungem apoi la locul numit Poarta Iadului, numit și Gâtul Iadului. Pârâul umflat capătă uneori dimensiunea unui fluviu, iar din cauza locului strâmt între stânci, acesta produce un vuiet asurzitor. După un timp, plaiul se îmblânzește pe neobservate și, ajungând la punctul de revărsare a pârâului Tikos în Bicaz, ne găsim la granița dintre Transilvania și Moldova. Foto: Desző Mátyás Sursă text: https://pensiuniharghitene.ro/

Cheile Vârghișului se află în Grupa sudică a Carpaților Orientali, în Munții Perșani (1292 m). S-au dezvoltat pe calcare jurasice și au o lungime de 4 km.  Se află la limita județului Harghita cu Covasna. Cheile Vârghișului și peșterile din chei alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei IV-a IUCN (rezervație naturală), are o suprafață totală de 800 ha și se suprapune cu aria protejată Natura 2000 RO SPA 0027 Dealurile Homoroadelor. Cheile Vârghișului ascund un număr de aproape 130 de peșteri, dintre care 4 sunt deschise și este interzisă vizitarea acestora fără echipament corespunzător (căști, frontale, încălțăminte de drumeție sau cizme de cauciuc). Căile de acces:  - Drumul național DN13A Miercurea Ciuc - Vlăhița, de aici se intră în drumul județean DJ132 spre Lueta - Merești;  - Drumul național DN12 Sfântu Gheorghe - Bodoc, se intră în stânga pe drumul județean DJ122 spre Bățanii Mari - Biborțeni - Baraolt, de aici în partea dreaptă se intră în drumul județean DJ131 spre Tălișoara și se ajunge în satul Vârghiș. 

Colegiul Național „Márton Áron”, inițial liceu romano-catolic, este o instituție de învățământ preuniversitar din Miercurea Ciuc. Clădirea liceului a fost construită între anii 1909-1911 și este clasificată în lista monumentelor istorice. Clădirea se compune din trei aripi, dintre care cel din mijloc cuprinzând liceul propriu zis este proeminent, iar aripile laterale sunt puţin mai retrase. Aripa principală (cea din mijloc) dispune de un rezalit central având acoperiş tip mansardă, cuprins între două turnuri, iar extremităţile acestei aripi sunt accentuate de rezalite încheiate în frontoane triunghiulare. Aripile laterale au aspect asemănător cu cea principală, şi sunt terminate în câte un turn mai voluminos, ataşat rezalitului de colţ. Intrarea principală a clădirii are loc axial prin rezalitul central al aripii principale, iar intrările secundare sunt în axele aripilor laterale, fiind accentuate de frontoane triunghiulare.  Decoraţia faţadei principale este foarte variată, sunt îmbinate în mod specific elemente ornamentale neoromane, neogotice, neobaroce şi secesion. Cea mai marcantă decoraţie a faţadei principale, amintind de atmosfera bisericilor medievale sunt ferestrele uriaşe, încheiate semicircular, decorate cu rozete, respectiv ornamentaţia portalului intrării principale este un amalgam de motive neoromane, neobaroce şi secesion. Caracterul romanic al intrării principale este dat de cele trei perechi de colonete masive, cioplite în piatră, care susţin arcul ambrazurii. Capitelurile acestora sunt decorate cu elemente geometrice şi cu frunze stilizate, deasupra acestora apar volute şi boabe de struguri. Stucatura decorativă a arcului intrării, compusă din mărgele şi scoici seamănă cu decoraţia vrejurilor baroce, iar chenarul unduit este caracteristic secesionului. Colonetele intrării principale sunt elemente care se repetă pe faţada principală şi în alte locuri: la ultimul nivel al turnurilor, ca delimitare între ferestrele îngemănate, pe frontoanele triunghiulare. Capitelurile acestora sunt decorate cu elemente vegetale stilizate, între care pe alocuri s-a inserat şi câte o mască umană. 

Pe colina Budvár (fronton de stâncă conglomerat 635 m) omul s-a stabilit deja din epoca neolitică şi a locuit aici şi de-a lungul epocii de fier, iar din epoca dinastiei Árpádiene au fost găsite urmele unor bordeie, cât şi ruinele unei fortăreţe. Din anul 1992 este considerată rezervaţie arheologică. Pe Budvár creşte raritatea floristică ocrotită, rodul-pământului (Arum maculatum). Sursă text și foto: http://www.odorhei-turism.ro/

Familia Henter din Sântionlunca a construit conacul la începutul secolului al XVIII-lea în stil baroc-renascentist, probabil pe locul unei clădiri legate de familia Hadnagy. În secolul al XVIII-lea, aici au trăit seniorul Ádám Henter împreună cu soția sa, Krisztina Sármasági. Fiul lor – cel care a obținut titlul nobiliar –, juniorul Ádám Henter (1714-1781) s-a născut aici, iar după masacrul de la Siculeni a devenit judele suprem regal al Scaunului Ciuc. Împreună cu soția sa, Borbála Nagy din Petecu, este amintit ca fiind patronul localității, deoarece a contribuit în mod semnificativ la reconstrucția bisericii. Următorul membru al familiei a fost baronul Antal Henter (1748-1824), șambelan imperial-regal, judele suprem regal al Scaunului secuiesc Odorhei, a cărui soție a fost contesa Anna Haller. Dintre cei șase copii ai lor, József Henter (1791-1867) a fost ultimul moștenitor bărbătesc al familiei. Odată cu moartea lui, descendența familiei Henter, care devenise baronică în 1754, s-a stins. József Henter, cunoscut pentru filantropia sa, mecenantul teatrului și al muzeelor, deși a locuit în Călimănești, a fost înmormântat în cripta familiei din Sântimbru. În testamentul său, a lăsat o sumă substanțială pentru construcția turnului bisericii din Sântimbru. Singurul său moștenitor a fost fiica sa adoptivă - baroana Irén Szentkereszti de Zagon. În 1878, Endre Székely (1835-1903) din Păcureni, prim-pretor al districtului Sânmartin, a cumpărat proprietatea vastă și s-a mutat în conac împreună cu soția sa, Adél Babolcs. În acest moment, preotul paroh Sándor Veress a consemnat în Historia domus că „această achiziție a fost un real beneficiu pentru sat”. În 1922, parohia locală romano-catolică a cumpărat o parte din proprietate de la moștenitorii lui Endre Székely, „cu conacul și clădirile fermei” - scria Balázs Kovács, preot paroh, în Historia domus a parohiei. Mai târziu, parohia a fost nevoită să cedeze clădirea școlii parohiale statului, astfel încât școala confesională s-a mutat aici până în 1948. Această clădire a fost, de asemenea, căminul cultural și cinematograful satului din 1934 până la construcția noului cămin cultural în 1973. Profesorul și omul de cultură István Salló, în 1957 a înființat aici primul muzeu sătesc din bazinul Ciucului. În anii 1970 în clădire mai existau săli de clasă, dar mai târziu a stat părăsită zeci de ani și aproape că s-a prăbușit. După schimbarea de regim din 1989, cu ajutorul Muzeului Secuiesc al Ciucului au fost încercări de mai multe ori de a întocmi planuri de renovare și de a conserva clădirea, care între timp a rămas fără acoperiș. În 2011, clădirea a fost cumpărată de Primăria Comunei Sântimbru pentru 233335 de lei. Renovarea a fost finanțată de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Regional între anii 2020 și 2023. Mai multe birouri de proiectare au lucrat la planurile de restaurare sub conducerea lui Szabolcs Guttmann, arhitectul șef al orașului Sibiu, și sub coordonarea firmei Vallum SRL. din Miercurea-Ciuc, personal de arhitectul Szabolcs Korodi. PROGRAM DE VIZITARE Vizitarea Conacului Henter se face pe bazî de programare. Pentru rezervări sunați, de luni până vineri între orele 9-15, la 07 88 125 166, cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de sosire. Prețul biletului: 10 RON/pers. Grădina conacului poate fi vizitată gratuit. Scanând codurile QR de pe copaci, aflați informații despre acestea.

Golgota de la Șumuleu, cunoscută sub numele “Pasul Isus”, este cea mai renumită Staţie de Cruce în aer liber din Transilvania. Pe latura de vest a dealului Şumuleul Mic se poate ajunge pe cărarea din pădurea de brazi la capela Salvator. Pe panta abruptă pot fi găsite staţiile de cruci care reprezintă patimile lui Isus, care sunt parcurse de o mulţime de oameni, care rostesc rugăciuni, cu ocazia Pelerinajului de Rusalii. Staţiile vestesc credinţa şi jertfa unei persoane sau ale unui grup. Prima menţiune scrisă despre Golgota de la Şumuleu datează din anul 1834. În locul crucilor vechi din lemn au fost aşezate cruci de piatră după 1868, din care în zilele noastre au rămas doar câteva. Crucile de staţii noi au fost aşezate la începutul secolului al XX-lea şi sunt lucrările sculptorului în piatră Kovács Béla din Jigodin.