Aventuri în Depresiunea Ciucului
Aventuri în Depresiunea Ciucului

Aventuri în Depresiunea Ciucului

Despre

Ruta programului:
Băile Tușnad - Fabrica de ciocolată de casă Krausz - Fabrica de bere Tiltott Csíki Sör cu prânz - Biserica franciscană din Șumuleu-Ciuc – băile și mofeta Nyírfürdő - întoarcerea acasă
 
Descrierea programului: 
După micul dejun, ca prim program al zilei, ne vom deplasa către Sântimbru Ciuc, unde vom vizita o adevărată fabrică de ciocolată de origine secuiască, vom face cunoștință cu ciocolata făcută manual Krausz. Desigur, gustăm din diferitele sortimente de ciocolată de casă și obținem o perspectivă asupra modului în care se fabrică acestea pe baza unor rețete speciale. Putem face, de asemenea, propria noastră ciocolată de casă ca suvenir. După dulciuri, călătoria noastră duce în satul vecin, Sânsimion. Satul este bogat în puțuri adânci, cu apă foarte curată și bună, așa că, în urmă cu câțiva ani un om de afaceri local a reușit să deschidă una dintre mândriile zonei, fabrica de bere Tiltott Csíki Sör. Vizităm halele fabricii, degustăm beri cu diferite arome, obținem o viziune asupra tehnologiei fabricării berii și gustăm ingredientele. De asemenea, vom lua masa de prânz în incinta unității, unde vom servi ciolan în coajă de pâine. După prânz, ne îndreptăm spre Miercurea Ciuc și vizităm Șumuleu Ciuc, cel mai mare loc de pelerinaj din Europa Centrală și de Est. În biserica franciscană ne putem ruga la Sfânta Fecioară Maria și putem de asemenea să cunoaștem istoria pelerinajului bine cunoscut de Rusalii. Apoi continuăm călătoria noastră, iar în ultima parte a zilei vizităm o baie populară unde ne putem împrospăta picioarele în micile bazine cu apă minerală sau mofetă. Facem toate acestea la Băile Nyírfürdő, lângă Lăzărești. Ne întoarcem la pensiune de cazare și luăm cină.

Locul programului: Județul Harghita
Subdestinație: Ciucul de Jos
Prețul programului: 135 RON/persoană, care include:
  • Fabrică de ciocolată de casă Krausz: 30 RON/persoană
  • Fabrica de bere Tiltott Csíki Sör + prânz: 65 RON/persoană
  • Servicii de ghidaj: 40 RON/persoană

Caracteristicile programului

Divertisment Culinar Artizan Circuit auto

Limbă

Maghiară Română

Durata programului

1 day/zi/nap

Ghid de turism

Lukács Attila

Regiune

Miercurea Ciuc și împrejurimi

Photo Gallery

Alte sugestii

Te invităm să vizitezi cel mai bogat colţ în resurse naturale din Carpaţii Orientali, unde vulcanii şi fenomenele postvulcanice au avut drept rezultat nişte minuni unice ale naturii, alcătuind o lume fermecată. Tinovul Mohoş, un crater de aproape 80 de hectare în Munţii Ciomad este prima noastră oprire, unde descoperim cum a luat naştere această zonă de vegetaţie specială, admirăm ochiurile de apă pitoreşti, învăţăm despre rarităţiile botanice din epoca glaciară precum plantele carnivore. De la marginea craterului coborâm la Lacul Sfânta Ana, care este unic şi prin faptul că este singurul lac vulcanic din Europa Centrală și de Est. După o plimbare cu barca sau în jurul lacului urmează o excursie în zona Balvanyos pe Muntele Puturosu, unde urmând marcajul turistic putem urca prin pădure până la cea mai mare mofetă naturală din Europa, Peştera Puturosu. Fosta mină de sulf emană zilnic peste 4000 de metri cubi de gaz sulfuric. De aici ne continuăm drumul spre Băile Fetelor Apor, unde întâlnim o multitudine de izvoare naturale cu compoziţie chimică unică în Europa, aici putem să ne răcorim şi să beneficiem de forţa tămăduitoare a naturii. Tura se poate completa la cerere cu o pândă de urşi în apropiere sau degustare de bere artizanală la o fabrică locală. Locul desfășurării programului: Băile Tușnad, Băile Balvanyos Gradul de dificultate: ușor Ce aducem: încălțăminte confortabilă, aparat foto Nr minim de participanți:  4 persoane Nr maxim de participanți:  peste 8 persoane oferim reduceri Prânz: coș picnic cu specialități locale, disponibil la solicitare prealabilă Preț: 200 lei Prețul include: transportul, ghidajul, bilete de intrare, închiriere rachete zăpadă în timpul iernii Prețul nu include: prânzul
Tura noastră e-bike pornește din Băile Tușnad, descoperim comorile naturale inedite din Munţii Ciomad, o porțiune extrem de interesantă a Carpaților Orientali. Începem tura prin vizitarea Băilor Fetelor Apor, unde învățăm despre izvoare naturale, după care facem fotografii spre panorama Bixad. Pe un drum ascuns pedalăm pe marginea sudică a craterului, iar pe un drum lateral coborâm la lacul vulcanic Sfânta Ana. Ne odihnim un pic, apoi facem o tură în jurul lacului, și în final întâlnim rarităţiile botanice din Tinovul Mohoş. Fiind personalizabilă, recomandăm această experiență și familiilor cu copii mici sau copii mai mari (cu o înălțime de peste 150 cm). Locul desfășurării programului: Băile Tușnad, lacul Sfânta Ana și împrejurimile Gradul de dificultate: moderat (22 km, 570 m diferență de nivel) Ce aducem: încălțăminte și îmbrăcăminte confortabilă, aparat foto, baton energizant Nr minim de participanți: 4 persoane Nr maxim de participanți: 15 persoane Prânz: rezervare de masă la un restaurant din zonă sau coș picnic cu specialități locale, disponibile la solicitare prealabilă Preț: 300 lei Prețul include: închiriere e-bike și a căștilor, ghidajul, bilete de intrare Prețul nu include: prânzul
Descoperă Ținutul Gheorgheniului multicolor, vizitează sinagoga cu unul dintre ultimii evrei rămași în oraș, biserica armeno-catolică, muzeul amenajat în turnul bisericii, biserica romano-catolică și alte clădiri renumite din centrul orașului. Învață despre trecutul armenesc al orașului, degustă ciorba de urechiușe specifică gastronomiei armenești și pregătită cu ingredientul special denumit hurut, sau vizitează ateliere de meșteșugari tradiționali din satele secuiești dimprejur. La cerere, cei interesați de aventuri în natură pot observa urși din pândă sau pot încerca via ferrata în Cheile Bicazului.   Locul desfășurării programului: Gheorgheni și împrejurimile Gradul de dificultate: ușor Ce aducem: încălțăminte confortabilă, aparat foto Nr minim de participanți: 4 persoane Nr maxim de participanți: peste 8 persoane oferim reduceri Prânz: coș picnic cu specialități locale, disponibil la solicitare prealabilă  Preț: 180 lei Prețul include: ghidajul, bilete de intrare Prețul nu include: prânzul
Această tură e-bike oferă o relaxare bogată în evenimente pentru familii și cercuri de prieteni, vizitând cele mai frumoase zone din Depresiunea Giurgeului. Urcăm pe vârfurile alese mai ales pe drumuri cunoscute doar de localnici, pedalăm în jurul Lacului Roșu, prin Cheile Bicazului, dar putem vizita și Munții Hășmaș, sau Munții Gurghiu pe două roți. Putem vizita și o peșteră cu stalactite, sau ne răcorim la izvorul râului Olt. Toate traseele sunt personalizabile, fiind concepute în funcție de interes, condiție și setea de adrenalină a fiecăruia. Locul desfășurării programului: Gheorgheni și împrejurimile Durata: 5-7 ore Gradul de dificultate: ușor/moderat/greu, personalizabil Ce aducem: încălțăminte și îmbrăcăminte confortabilă, aparat foto, baton energizant Nr minim de participanți: 4 persoane Nr maxim de participanți: 15 persoane Prânz: rezervare de masă la un restaurant din zonă sau coș picnic cu specialități locale, disponibile la solicitare prealabilă  Preț: 300 lei Prețul include: închiriere e-bike și a căștilor, ghidajul, bilete de intrare Prețul nu include: prânzul
Desprinde-te din viaţa de zi cu zi şi vino să petreci o zi în munții din apropiere! Cu o mașină de teren bine echipată, poți explora colțurile ascunse din Munții Hășmașului și Cheile Bicazului. Pe parcurs, pe lângă admirarea peisajului minunat, vom avea ocazia să vizităm Lacul Roșu și Cheile Bicazului, dar descoperim și sătucul Trei Fântâni, unde poţi observa modul de viaţă tradiţional şi poţi degusta păstrăv proaspăt din crescătoria locală, servit de o familie de localnici. Trecând prin gropi și râpe, ajungem la Tarcău printr-un drum lateral, de aici putem face o scurtă drumeție până la vârful Ecem. Pe un drum forestier cu serpentine coborâm în Bălan, orășelul minier de altă dată, urmând râul Olt, pe un alt drum forestier urcăm în Covacipeter, și ne odihnim la izvorul râului. Pe un drum abrupt ne întoarcem în Depresiunea Giurgeului. Prin solicitare prealabilă, tura se poate completa cu experiență via ferrata în Cheile Bicazului. Locul desfășurării programului: Munții Hășmaș Gradul de dificultate: ușor Ce aducem: încălțăminte confortabilă, aparat foto Nr minim de participanți: 4 persoane Nr maxim de participanți: 25 persoane Prânz: păstrăv prăjit la o familie din zonă, sau coș picnic cu specialități locale, disponibil la solicitare prealabilă Preț: 350 lei Prețul include: transportul, ghidajul, bilete de intrare Prețul nu include: prânzul
Indiferent dacă ești nou în escaladă sau ai deja experiență, această tură ghidată de via ferrata este o modalitate excelentă de a te provoca și a vedea împrejurimile Lacului Roșu sau ale Cheilor Bicazului din perspectiva unei păsări în condiții de maximă siguranță. Această aventură verticală este asigurată de traseul montat cu cabluri, scări metalice, pitoane și de un pod suspendat între două stânci. Traseul este securizat, iar cu echipamentul profesional și ghidul asigurat de noi, această aventură este o experiență potrivită și pentru familii cu copii. Nu ai nevoie de experiență anterioară, singura condiție pentru participare este gestionarea bună a fricii de înălțime și condiția fizica necesară pentru urcarea unei scări. În funcție de interes și disponibilitate, programul poate fi prelungit printr-o tură ușoară la Grădina Zânelor sau la Peștera Munticelu aflate în apropierea celor două trasee de via ferrata din jurul Cheilor Bicazului. Experiență disponibilă în perioada: aprilie-noiembrie, desfășurarea este dependentă de condițiile meteorologice.   Locul desfășurării programului: Cheile Bicazului Gradul de dificultate: moderat/greu, putem oferi și traseu ușor la cerere Ce aducem: îmbrăcăminte confortabilă, bocanci Nr minim de participanți: 4 persoane Nr maxim de participanți: 8 persoane Prânz: coș picnic cu specialități locale, disponibil la solicitare prealabilă Preț: 300 lei Prețul include: închiriere echipament, ghidajul Prețul nu include: prânzul de tip picnic, bilete de intrare
Descoperă tainele Secuimii printr-o plimbare culinară în împrejurimile orașelor fermecătoare Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc sau Gheorgheni! Ai posibilitatea să guști bucatele tradiționale, berea sau pălinca artizanală, să înveți procesul de preparare a diferitelor alimente cum sunt diversele tipuri de brânză, pâinea tradițională cu cartofi sau ciocolata artizanală. Pe lângă degustarea aleasă, tura include și vizita la meșteșugari locali cum ar fi fierarul satului, cojocarul, țesătorul, confecționarul de instrumente muzicale, producătorul tradițional de var ars, cărbuni sau țigle, morarul, pictorul de mobilă sau olarul. Prin vizitarea acestor mici ateliere, vei descoperi povești de viață și vei susține păstrarea de meșteșuguri și gusturi vechi în fața standardizării și estompării culturii locale. Această experiență se recomandă cuplurilor, familiilor cu copii, și cercurilor de prieteni. Locul desfășurării programului: Miercurea-Ciuc/Odorheiu Secuiesc/Gheorgheni Gradul de dificultate: ușor Ce aducem: încălțăminte confortabilă, aparat foto Nr minim de participanți: 4 persoane Nr maxim de participanți: peste 8 persoane oferim reduceri Prânz: coș picnic cu specialități locale, disponibil la solicitare prealabilă  Preț: 180 lei Prețul include: transportul, ghidajul, bilete de intrare, o degustare și vizitarea a 2 meșteșugari Prețul nu include: prânzul de tip picnic, vizitarea mai multor meșteșugari
Tură potrivită și pentru familii, în cadrul căreia vizităm o biserică monument istoric din secolul XV, și apreciem biodiversitatea din valea Torda. Începem turul orașului în Piața Libertății, de unde ajungem la Cetatea Miko pe pista pentru biciclete, după care vizităm strada pietonală Petofi. De aici, ne ducem tot pe pistă până la Șumuleu, de unde ne putem întoarce sau putem vizita satele din apropiere. Pe parcursul acestui traseu, evităm tronsoanele de drum aglomerate, pornind de la biserica din Șumuleu, trecând pe drumuri înguste printre terenuri agricole și fânețe putem admira Munții Ciucului și lanțurile munților Harghita. Merită să aducem și binoclul, fiindcă în valea pârâului Torda întâlnim numeroase specii de păsări, precum barza albă, nagâțul, mărăcinarul mare, vânturelul roșu, șorecarul comun, acvila țipătoare mică. Vizităm biserica Sf. Ion construită în secolul XV., în stil gotic, și cu un mic ocol putem ajunge la biserica armenească din Frumoasa, sau ne întoarcem la Șumuleu prin Delnița. Dacă mai avem energie, putem urca la locația pelerinajului din Șumuleu, sau gustăm apă minerală din izvorul de la piciorul muntelui. Locul desfășurării programului:  Miercurea-Ciuc, Șumuleu, Delnița Gradul de dificultate: ușor/moderat Ce aducem: încălțăminte și îmbrăcăminte confortabilă, aparat foto, baton energizant Nr minim de participanți: 4 persoane Nr maxim de participanți: peste 8 persoane oferim reduceri Prânz: rezervare de masă la un restaurant din zonă sau coș picnic cu specialități locale, disponibile la solicitare prealabilă  Preț: 280 lei Prețul include: închirierea bicicletelor și a căștilor, ghidajul, bilete de intrare Prețul nu include: prânzul de tip picnic, închiriere e-bike la cerere
Pornind din Miercurea-Ciuc sau cazarea din apropiere, mergem pe drumuri înguste cu trafic redus, printre terenuri agricole și fânețe, ajungând la Frumoasa, unde vizităm biserica și micul muzeu armenesc. La Vârful Păgânului învățăm despre biodiversitatea fânețelor din Ghimeș și tradițiile vii din zonă. La Pasul Ghimeș ne odihnim un pic și gustăm cozonacul secuiesc, aici putem să vizităm și un apicultor. Pe un drum forestier, trecând printre animale păscând, explorăm Vârful Viscol, de unde admirăm panorama minunată. În cadrul unei veritabile lecții de istorie, ne aducem aminte de evenimentele din Războaie Mondiale l și ll, coborâm pe un drum recent construit la Lacul din Frumoasa, după care ne întoarcem la punctul nostru de pornire. O altă variantă poate fi traseul pe latura de est a Harghitei, Tinovul Luci, Harghita-Mădăraș, sau pentru familii cu copii, descoperirea capelei de la Racu. Locul desfășurării programului: Munții Ciucului/Munții Harghitei Gradul de dificultate: ușor/moderat/greu, personalizabil Ce aducem: încălțăminte și îmbrăcăminte confortabilă, aparat foto, baton energizant Nr minim de participanți: 4 persoane Nr maxim de participanți: 15 persoane Prânz: rezervare de masă la un restaurant din zonă sau coș picnic cu specialități locale, disponibile la solicitare prealabilă Preț: 300 lei Prețul include: închiriere e-bike și a căștilor, ghidajul, bilete de intrare Prețul nu include: prânzul de tip picnic