Orchestra de Cameră Ciuc
Orchestra de Cameră Ciuc

Orchestra de Cameră Ciuc

5.0 2 recenzii

Despre

Orchestra de Cameră Ciuc s-a fondat în anul 2001 afirmându-se de atunci în nenumărate apariţii devenind una din cele mai apreciate orchestre a ţării.
Primul concert susţinut în Miercurea-Ciuc, ca orchestră de coarde, a fost în iunie 2001. Membri fondatori au fost studenţi a Liceului de Arte ”Nagy István”, sub îndrumarea dirijorului și pianistului Szőnyi Zoltán, profesor din Târgu-Mureş.

Concertul a avut un mare succes în rândul melomanilor. După acest început orchestra a participat cu regularitate la evenimentele locale şi cu timpul a pornit propriul sezon artistic.

Din 2002 au onorat mai multe invitaţi venite din străinătate. Muzica lor a fost transmisă pe posturi de radio cum ar fi radio MR1-Bartók şi radio Târgu-Mureş.

Datorită sprijinului ocazional, a avut apariţii şi ca orchestră simfonică, dar şi-a păstrat numele de Orchestra de Cameră Ciuc.

În toamna anului 2006 orchestra a primit o invitaţie de a concerta în sala mare a Academiei de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Televiziunea Duna a realizat un film documentar despre orchestră care a fost difuzat la data de 18 noiembrie 2006, având titlul ,,Muzica Ciucului şi a Salzburgului” – Concert a Orchestrei de Cameră Ciuc la Academia de muzică.

Din 2008 orchestra are anual mai mult de 6 concerte orchestrale mari, pe lângă care mai susţine, vitalizează şi organizează nenumărate evenimente de muzică clasică. Dintre acestea se bucură de cea mai mare anvergură internaţională Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, care în anul 2019 şi-a sărbătorit a 39-a aniversare. În anul 2017 au început ,,Seratele de pian a toamnei” urmate de ,,Seratele de toamnă a muzicii de cameră” şi o serie de concerte dedicate tineretului “BonBon Matiné”.

Asociaţia Orchestra de Cameră Ciuc a fost înfiinţată în anul 2003 iar partea juridică este asigurată de: preşedintele Kovács János, contabilă Udvari Annamária. Partea organizării profesionale a orchestrei este asigutată de doi membrii a formaţiei, Kovács László şi Adorján Csaba.

Alte sugestii

Tercsi este un abator și unitate de procesare a cărnii din Ineu, specializat în prelucrarea și comercializarea produselor din carne. Scopul nostru este producerea de carne tradițională premium, sprijinirea fermierilor locali și revitalizarea pieței locale.
Csíkjenőfalva, Románia
Borsecul se situează în depresiunea cu același nume, în N–E județului Harghita, la o altitudine cuprinsă între 850-930 m, la interferența munților Giurgeului, Bistriței și Călimani. Este tranzitat de DN15, drum care leagă Transilvania de Moldova. Cea mai apropiată magistrală feroviară este în orașul Toplița, la 27 km iar cele mai apropiate aeroporturi sunt în oraşele: Târgu Mureș, la 141 km, Cluj-Napoca, la 191 km, Bacău, la 190 km, Iași, 200 km. Microclimatul deosebit cu variații mici de temperatură și aer de o puritate deosebită, bogată în ozon, cu o floră și faună subalpină variată, au contribuit ca depresiunea să devină una dintre cele mai agreate și căutate destinații din România, fie în băile cu apă minerală de la Fontana Balneo&Spa sau din Poiana Zânelor, fie pe pârtia de schi și de bob de vară. Apa minerală și microclimatul au contribuit la dezvoltarea turismului balnear. Cea mai mare bogăție a Borsecului sunt numeroasele izvoare de apă minerală. Denumirea de „Regina Apelor minerale” a fost atribuită de împăratul Austriei, Franz Josif. Dezvoltarea localităţii se leagă de numele a doi cetățeni austrieci, Günther și Zimmethausen, care în 1806 au luat în arendă terenul, și au construit prima fabrică de îmbuteliere a apei minerale, care are o continuitate de 210 ani. Premiile obținute la diverse târguri internaţionale sunt expuse la Muzeul Apelor Minerale, unde se regăsesc și alte documente, obiecte despre istoria acestor ape. Principalele izvoare din Borsec sunt: Izvorul nr. 3 Boldizsár, Izvorul nr. 5 László, Izvorul nr. 6 Lázár, Izvorul nr. 10 Kossuth, Izvorul nr. 11 Petőfi, Izvorul Pierre Curie.
Borszék 535300, Románia
MOLNÁR JÓZSEF – primar e–mail: molnar_jzsf@yahoo.com telefon: 0726.518.501 KERESZTES KÁLMÁN – viceprimar e–mail: kkalman68@gmail.com telefon: 0721.650.602 KOVÁCS MÁRIA-ZENÓBIA – secretar e–mail: kzenobia@yahoo.com telefon: 0266.334.235 Relații cu publicul Luni: 09:00 – 15:00 Marţi: 09:00 – 15:00 Miercuri: 09:00 – 15:00 Joi: 09:00 – 15:00 Vineri: nu avem relaţii cu publicul
Transylvania Adventures este o comunitate care organizează drumeții, tururi ghidate cu tematică culturală și tururi pentru grupuri în Transilvania, cu un accent special pe regiunea Ținutul Secuiesc. Ne desfășurăm activitatea în principal în Ținutul Sării (Sóvidék), dar și în Ținutul Gheorgheni, precum și în județele Mureș și Harghita. Povestea noastră a început în 2018, în Sovata – cea mai mare localitate și singurul oraș din Ținutul Sării. La început, am organizat doar drumeții și tururi cu bicicleta în împrejurimile apropiate. 
545500 Szováta, Románia
Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc este o unitate sanitară publică cu profil de urgență, cu secții și compartimente de spitalizare continuă și de zi, respectiv ambulatorii de specialitate. Funcționează în subordinea Consiliului Județean Harghita, pe baza principiilor prevăzute în Legea nr. 95/2006. Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc oferă o gamă largă de servicii medicale locuitorilor oraşului Miercurea Ciuc, al judeţului Harghita și judeţelor limitrofe.
Strada Dr. Dénes László 2, Miercurea Ciuc, Romania