Imperiul Poneilor și Mini Dino Parc

Pe lângă obiectivele montane mai cunoscute ale Ţinutului Secuiesc, cum ar fi Munţii Harghitei, Cheile Bicazului, Lacu Roşu sau Lacul Sfânta Ana, această regiune mai ascunde multe obiective turistice demne de admiraţie. Printre acestea se numără şi Masivul Hăşmas, cunoscut printre iubitorii drumeţiilor mai ales datorită obiectivului turistic numărul unu al acestor munţi, Piatra Singuratică. Sunt de asemenea des străbătute cărările Hăşmaşului Mare, Hăşmaşului Negru, cele ale Vârfului Ascuţit (Ecem) sau cele aflate la baza fascinantului grohotiş Moara Dracului. Cabana construită la picioarele Pietrei Singuratice reprezintă un important punct de întâlnire a mai multor trasee turistice, având totodată o privelişte fascinantă atât spre Depresiunea Ciucului, cât şi spre munţii Ciucaş, Bucegi, Piatra Craiului, etc.  Traseele turistice marcate nu reprezintă niciun pericol, ele putând fi parcurse fără probleme de către orice turist obişnuit cu cărările munţilor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre escaladarea hornului Pietrei Singuratice.  Cu toate că în vara anului 2008 traseul a fost prevăzut cu cabluri din oţel, escaladarea acestei porţiuni impune îndemânare, forţă fizică şi multă atenţie din partea căţărătorilor amatori. Cei care ajung cu bine pe vârful aflat la 1608 m altitudine vor fi răsplătiţi de o panoramă intr-adevăr copleşitoare. Foto: Dezső László • Tură la Piatra Singuratică 1 • Tură la Piatra Singuratică 2

Cascada Kőzúgó este un loc cu farmec ascuns în pădurile Ținutului Secuiesc, un obiectiv care vrăjește trecătorul, nu prin măreție (măsoară cu puțin peste 3,5 m), ci prin sălbăticia și naturalețea sa. Cascada a fost descrisă foarte poetic și de etnograful și scriitorul originar din județul Harghita, Balázs Orbán, care consideră că natura a sculptat stâncile dimprejurul cascadei în așa fel încât omul să poată admira confortabil scenariul unic al apei curgătoare „care sparge pietre”. Spărgătorul de pietre este semnificația atribuită denumirii datorită numeroaselor mori de apă pentru măcinat grâne. Este ușor de reperat deoarece zona este străbătută de poteci turistice marcate în apropiere de localitatea Ciumani. Sursă text, imagini și video: http://www.csomafalva.ro/csomafalvi-latvanyossagok/ http://kollozsolt.blogspot.com/2011/08/kozugo.html https://www.youtube.com/watch?v=mcRRmq1twWk

Istoria castelului: În anul 1466 auzim pentru prima dată despre familia nobilă de moșieri Geréb din Filiaș, a cărei conac nobiliar se afla aici încă din secolul al XV-lea, pe locul castelului care se găsește acolo și în prezent. Despre această clădire nu au rămas date scrise, dar se presupune că în 1588, György Geréb a aranjat renovarea conacului sau construcția unei alte clădiri agricole. În 1625, András Geréb, căpitanul de gardă al lui Gábor Bethlen, a reconstruit conacul prăbușit din piatră, în forma unui castel. În 1628, după moartea lui András Geréb, care nu a lăsat niciun moștenitor, moșiile au revenit tezaurului, fiind apoi donate de prințul Gabriel Bethlen lui Moise Székely cel Tânăr, judecător regal al Scaunului Odorhei și logodnicei sale, Judit Lónai. În 1635, Gheorghe Rákóczi I a oferit întregul castel din Fiatfalva, împreună cu proprietățile asociate lui Matthias Huszár de Brenhida, paharnicului său, judecătorul principal al Scaunului Mureș. Castelul se afla în posesia lui Moise Székely, dar din cauza infidelității acestuia a revenit în stăpânirea prințului. Matthias Huszár a decedat în 1652, iar dintre cele două fiice ale sale, Borbála Huszár sau Görgyné Torma, după primul ei soț, a moștenit castelul din Fiatfalva. Borbála Huszár și cel de-al doilea soț al ei, János Nemes de Hídvég, s-au căsătorit în februarie 1676 în castelul din Fiatfalva. Mai multe... Vizitarea castelului: Sunt posibile și tururi individuale și de grup ale castelului: ugroncastle.ro. Închiriere castel: Datorită lucrărilor de reconstrucție desfășurate între 2021 și 2024, castelul strălucește în toată splendoarea sa, fiind totodată nou și autentic. Într-unul dintre aripi au fost amenajate săli de evenimente, iar în aripa porții au fost create 12 camere de hotel cu baie proprie și cu vedere spre grădină. Castelul poate fi închiriat în întregime. Este recomandat pentru reuniuni de familie sau între prieteni de 2-3 zile, pentru activități de team building corporativ sau ca locație pentru nunți și petreceri de mai multe zile. Solicitați o ofertă aici! 

Cetatea Bufniţelor reprezintă o formațiune de vârfuri înalte de roci și pereţi de stânci abrupţi. De la Izvorul Străvechi mergând spre stânga pe un traseu îngrijit ajungem la Izvorul Pierre Curie. După un mic popas, ne continuăm drumul pe o alee turistică marcată, spre un peisaj pitoresc, Cetatea Bufniţelor, de unde se deschide o perspectivă panoramică în faţa turiştilor. Nu departe de aceasta, se află din timpul celui de-al doilea război mondial o fortificaţie, unde se mai văd şi astăzi urmele gloanţelor, cuiburile de mitraliere, şi cazematele. Un loc de poveste şi de istorie în acelaşi timp, de unde se vede Valea Bistriţei, unde pe aceste stânci îşi construiesc vulturii cuiburile.

Cheile Bicazului sunt situate în nord-estul țării, în Munții Hășmaș, fiind considerate unele dintre cele mai frumoase chei cu acces turistic din România. Formate de apele râului Bicaz, cheile sunt traversate de DN12C și fac legătura dintre două zone istorice ale României: Moldova și Transilvania. Stânci verticale și de înălțimi apăsătoare, pârâuri de munte, cascade mai mari și mai mici și peșteri alcătuiesc curiozitățile Cheilor. Înaintând spre Cheile Bicazului, în partea stângă a drumului suntem însoțiți de stâncile Tunderkert, apoi ni se ivește o stâncă monumentală cu o cruce uriașă pe vârf. Aceasta poartă numele de Oltarko, a cărei înălțime de 1156 m a fost cucerită pentru prima dată în 1935 de alpiniști ardeleni. Continuând drumul, întâlnim și alte frumuseți. Valea devine din ce în ce mai strâmtă. Pe ambele părți vedem pereți verticali de stânci, de 200-300 m, la poalele acestora făcându-și loc pârâul grăbit, Bicazul. Ajungem apoi la locul numit Poarta Iadului, numit și Gâtul Iadului. Pârâul umflat capătă uneori dimensiunea unui fluviu, iar din cauza locului strâmt între stânci, acesta produce un vuiet asurzitor. După un timp, plaiul se îmblânzește pe neobservate și, ajungând la punctul de revărsare a pârâului Tikos în Bicaz, ne găsim la granița dintre Transilvania și Moldova. Foto: Desző Mátyás Sursă text: https://pensiuniharghitene.ro/

Moara de vânt din Călugăreni este un monument de importanță locală. Clădirea din secolul al XIX-lea este unică în județul Harghita. O altă curiozitate este faptul că în vremea aceea a fost construită lângă ea o moară de apă. Monumentul și-a schimbat proprietarul în 2001, iar noul proprietar a transformat clădirea într-o manieră romantică. Clădirea cu două nivele în formă de cerc este acoperită cu șindrilă. Zidurile de piatră de la nivelul inferior sunt împărțite de ferestre simple cu închidere pătrată, iar la nivelul superior al zidurilor este doar o fereastră semicirculară. Moara de vânt, considerată o curiozitate în împrejurimi, nu funcționează din secolul XIX, este doar o atracție specială al regiunii.

Golgota de la Șumuleu, cunoscută sub numele “Pasul Isus”, este cea mai renumită Staţie de Cruce în aer liber din Transilvania. Pe latura de vest a dealului Şumuleul Mic se poate ajunge pe cărarea din pădurea de brazi la capela Salvator. Pe panta abruptă pot fi găsite staţiile de cruci care reprezintă patimile lui Isus, care sunt parcurse de o mulţime de oameni, care rostesc rugăciuni, cu ocazia Pelerinajului de Rusalii. Staţiile vestesc credinţa şi jertfa unei persoane sau ale unui grup. Prima menţiune scrisă despre Golgota de la Şumuleu datează din anul 1834. În locul crucilor vechi din lemn au fost aşezate cruci de piatră după 1868, din care în zilele noastre au rămas doar câteva. Crucile de staţii noi au fost aşezate la începutul secolului al XX-lea şi sunt lucrările sculptorului în piatră Kovács Béla din Jigodin.

În partea de jos a Luetei se găsește Casa de sare, ținută în evidență ca și monument ce aprovizionează cu sare nu numai satul Lueta, ci și pe cele din jur. În regiune se mai găsesc astfel de case în Merești, Sânmartin, Corund și Praid, dar sătenii sunt de părere că aici se găsește sarea de cea mai bună calitate. Casa de sare are un trecut de sute de ani. A fost construită în 1866 peste fântână (drept mărturie stă inscripția de deasupra intrării). În 1996 clădirea a primit un acoperiș nou. Odinioară așezarea a avut și mină de sare, însă aceasta a funcționat numai pe o perioadă scurtă.  Satul este așezat pe un strat de sare de mare dimensiune ce este legat de câmpul de sare din Praid. Undeva sub sat, câmpul de sare se întâlnește cu o sursă de apă rezultând Fântâna de Sare, soluția sărată de aici fiind extrem de concentrată. Localnicii au foarte mare grijă de fântână, asigurându-și de aici cantitatea de sare de care au nevoie.

Lacul Roșu este una dintr-e cele mai mare lac de baraj natural format pe teritoriul României și face parte din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș. Este situat la poalele muntelui Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului, la 26 km de orașul Gheorgheni, fiind accesibil de pe drumul național DN12C. Lacul s-a format în anul 1837, în urma unor furtuni și ploi torențiale, prin surparea unei porțiuni din muntele Ghilcoș spre poalele masivului Suhard, barând valea râului Bicaz. Denumirea lacului atât în limba română, cât şi în limba maghiară, provine ori de la muntele Ghilcoş (Ucigaşul), ori de la pârâul Roşu (Verescheu). Astfel, în 1864 apare sub denumirea Lacul Pietrii Roşii, mai târziu a fost denumit Lacul Ucigaş precum şi Tăul Roşu. Din 1936 este denumit oficial Lacul Roşu.  Culoarea roșie a lacului este dată de argilele bogate în oxizi de fier, aduse de Pârâul Roșu și depozitate în lac. Totodată, rocile de aceeași culoare ale masivului Suhard accentuează culoarea roșie a lacului. Priveliștea este spectaculoasă datorită pădurii scufundate în lac, din care se mai văd din loc în loc trunchiurile molizilor ce străpung luciul apei, dând lacului un aspect unic în peisajul lacustru românesc. Lacul are forma literei L și două brațe: Brațul Valea Oii, cu o lungime de 900 m și Brațul Valea Suhardului ce măsoară 438 m. Format la altitudinea de 983 m într-o depresiune cu un climat predominant subalpin, lacul are o suprafață de 12,6 ha, o lungime de 2,5 km și o lățime de 100-200 m, un volum de 680.000 metri cubi și o adâncime maximă de 10,5 metri. Suprafața lacului se micșorează de la an la an din cauza fenomenului de colmatare, prin aluviunile depuse de râurile ce se varsă în lac. În aval de Lacul Roșu încep Cheile Bicazului, 6 km de chei spectaculoase în Carpații Orientali, pe valea râului Bicaz, care fac legătura între Transilvania și Moldova, și care, împreună, formează un ansamblu turistic unicat în România. Tot aici se află și stațiunea cu același nume, care beneficiază din plin de clima subalpină și oferă amatorilor de drumeție itinerarii deosebit de atrăgătoare.  Cover foto: Mihálydeák Antal  Foto: Zomborácz Zsolt, Szőke Éva