Biserica fortificată din Dârjiu - Cetatea Slăninilor

Biserica fortificată din Dârjiu - Cetatea Slăninilor

Biserică fortificată


Audio Guide


Address

Dârjiu 537075, Romania

Despre

Biserica din Dârjiu, declarată monument UNESCO în anul 1999, este una dintre cele mai importante biserici fortificate din Transilvania.

Cele mai preţioase valori ale monumentului sunt reprezentate de picturile murale din secolul al XV-lea, dintre care fără îndoială cea mai importantă este seria de picturi care prezintă legenda Sfântului Ladislau, care a fost realizată în anul 1419 la comanda fiului lui Ungi István şi care s-a menţinut într-o stare foarte bună.

Printre atracţiile bisericii se numără cărămida cu scriere runică secuiască care a fost găsită în anul 1929 şi pe care se poate vedea inscripţia şi în zilele noastre. Profesioniştii datează crearea acestei cărămizi în perioada dintre 1274 şi 1431. Conţinutul inscripţiei este supus discuţiei, o versiune a textului fiind: ”Miklós Derzsi apa-pap” (Miklós Derzsi tata-preot).

Pe partea interioară a pereţilor de cetate au fost construite metereze, care în anul 1788 au fost demontate, atunci când nu mai exista nevoia de protecţie. Zidul este interesant pentru că pe partea interioară s-au construit hambare, unde sătenii puteau să-şi păstreze bunurile şi unde erau depozitate cerealele.

Biserica are încăperi de peste 5 m înălțime și ziduri groaze care determină menținerea unei temperaturi constante în interior, indiferent de anotimp. De sute de ani sătenii își depun aici proviziile de carne afumată și slănină, motiv pentru care biserica mai este cunoscută și sub denumirea de Cetatea Slăninilor.

Fiecare familie din sat are cel puțin un cui de lemn în turnul unde se depozitează carnea, cârnaţii, slana şi şuncile afumate. Cuiele se moștenesc din generație în generație și nu se înstrăinează, numărul de cuie deținut indicând statutul social al familiei respective.

În fiecare miercuri, la cântatul cocoşilor - conform regulilor instituite în epoca medievală, în vigoare şi astăzi - clopotul începe să bată, anunţând sătenii că se deschid porţile cetăţii şi pot veni să îşi facă provizii pentru o săptămână.

Vizitatorii pot lua parte la "ceremonia slăninilor” din fiecare zi de miercuri a săptămânii, cu condiţia să îşi anunţe intenţia înainte cu câteva zile. Inedit este şi faptul că doritorii se pot înregistra telefonic, chiar şi din străinătate, la acest ceremonial şi, în schimbul unei taxe, pot degusta la "ospăţul slăninii”, început neapărat cu o pălincă de prune care stârneşte apetitul, caş de oaie, şuncă, tradiţionala slană afumată, alte bunătăţi din gastronomia locului şi vin de casă.

Surse info și foto: http://virtualisszekelyfold.ro/; https://www.mediafax.ro/

Localitate

  • Dârjiu

Evenimente ce urmează

Photo Gallery

Alte sugestii

Biserica fortificată de la Cârţa

Biserică fortificată / Monument

Biserica fortificată Leliceni

Biserică fortificată

Biserica fortificată Misentea

Biserică fortificată

Biserica fortificată romano-catolică Sfânta Maria Mică Racu

Biserică fortificată