Safety Bike

Despre

Asociația noastră are ca scop asigurarea securității evenimentelor sportive sau de altă natură desfășurate pe drumuri publice și în afara lor, folosind avantajele mobilității oferite de vehiculele motorizate pe două roți – motocicletele.

Asigurăm siguranța și buna desfășurare a competițiilor de ciclism, maraton și triatlon desfășurate pe drumuri publice închise în întregime sau pe sectoare în colaborare cu reprezentații Poliției și a forțelor de ordine nominalizate pentru aceste sarcini sau individual în cazul evenimentelor organizate pe trasee/circuite închise.  

Asigurăm suport la alte evenimente desfășurate pe drumuri publice care pot perturba traficul rutier: parade auto – moto, marșuri, demonstrații, etc, respectând în întregime legislația, condițiile și limitele impuse de autoritățile responsabile, respectând ordinea și interesul public, cu eficientă maximă și prin minimalizarea disconfortului creat pentru terțe părți.Serviciile oferite, fără a se limita însă la acestea: marșali moto, deschizători de drum, conducători de pluton/coloană, transport pentru cameramani, fotografi, personal cronometrare sau oficiali.   

Organizăm cursuri teoretice și practice de manevrare a motocicletelor, de pilotaj defensiv și cod rutier pentru membrii asociației și nu numai. Organizăm sau asigurăm participarea membrilor Asociației la cursuri de prim ajutor.  

Alte sugestii

Agenția Națională a Zonei Montane, este o instituție publică, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu atribuții specifice de reprezentare în numele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru zona montană. Misiunea principală a instituției o reprezintă elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării și protecției zonei montane din România, zonă marcată de specificitate, fragilă ecologic și defavorizată economico-social din cauze naturale, care necesită o gestiune specifică, conform Legii nr. 197 din 20 iulie 2018 – Legea Muntelui. Activitatea Agenției Naționale a Zonei Montane este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 1036/2018 pentru organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Zonei Montane prin reorganizarea Agenției Zonei Montane, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind centrele regionale și oficiile de dezvoltare montană. Agenția Națională a Zonei Montane este prezentă în teritoriul național prin structuri funcționale, organizate în rețeaua de centre regionale de dezvoltare montană și oficii de dezvoltare montană, începând cu anul 2019.