Meniul județului Harghita

Meniul județului Harghita


Gazdă:


Strada Cădișeni/Kadicsfalvi 33, Odorheiu Secuiesc/Székelyudvarhely 535600, Romania

Organizator:

Data și ora:

Despre

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita lansează concursul Meniul județului Harghita. Scopul acestui concurs este de a promova mâncărurile artizanale realizate din ingrediente locale, astfel încât consumatorii să cunoască gusturi de calitate deosebită din județul Harghita.

La concurs pot participa persoane juridice (restaurante sau întreprinderi cu activitate de alimentație publică). Fiecare participant se poate înscrie la concurs cu un singur meniu.  Organizatorii concursului caută acele preparate inovatoare, dar apreciate, formate din maximum trei feluri (aperitiv rece/cald, supă, fel principal), care pot fi potrivite pentru căștigarea titlului Meniul județului Harghita - 2022.  

Așteptăm acele mâncăruri inedite, noi, creative ale căror arome caracteristice provin din ingredientele care se găsesc în grădinile, pădurile si câmpurile județului Harghita.

Participarea la concurs este considerată valabilă numai dacă formularul de înscriere, alături de calculelele necesare ale ingredientelor, rețeta și descrierea tehnologică ajung la adresa de e-mail adiharghita@hargitamegye.ro. Vă rugăm să atașați tabelul excel "Meniul Județului Harghita 2022" completat la sfârșitul formularului de înscriere.
Meniul judetului Harghita 2022 excel download (ATENȚIE: excel-ul conține mai multe fișe de lucru, inclusiv o pagină de exemplu!)

Data limită de înscriere: 7 octombrie, 2022.

Formularul de înscriere se poate descărca de pe paginile adiharghita.ro și visitharghita.com. Vă rugăm transmiteți formularul de înscriere completat cel târziu până la data de 7 octombrie, ora 14.00. Așteptăm preparatele gătite pe data de 13 octombrie (joi), cel târziu până la ora 12.00 la sediul Boro Info din Odorheiu Secuiesc (Str. Kadicsfalvi, nr.33). 

Notă: ambalajele produselor să fie etichetate cu denumirea preparatelor.

Tema concursului: Păstrarea tradiției în forme inovatoare
MENIURI TRADIȚIONALE – REȚETE  CULINARE TRADIȚIONALE REGÂNDITE

Regulile de participare la concurs:
  • La formularul de înscriere trebuie anexate rețetele preparatelor, descrierea tehnologică exactă și calculele necesare ale ingredientelor! Meniul judetului Harghita 2022 excel download
  • Prepartatele din meniu trebuie să conțină următoarele elemente: 
  • Categoria APERITIV trebuie să conțină minim 5, maxim 8 elemente 
  • Categoria SUPĂ trebuie să conțină o variantă de supă rece sau caldă (poate să fie dulce sau sărată) 
  • FELUL PRINCIPAL poate consta din maxim 5 elemente (eg. carne, garnitură,  sos, elemente de decor, etc. ), așezate uniform pe o farfurie, care trebuie prezentată juriului.
  • Este de așteptat, ca mâncarea să poată fi preparată în majoritatea bucătăriilor, chiar și în porții mari, să răspundă nevoilor locale din punct de vedere comercial. La prepararea mâncărurilor, este un aspect important ca fiecare participant să pună accent pe tradiție, în primul rând pe includerea ingredientelor locale, totodată să corespundă obiceiurilor culinare secuiești.
  • La formularul de înscriere trebuie anexate rețeta exactă a preparatelor, descrierea technologică exactă a preparatelor și calculele necesare ale ingredientelor.
Pentru fiecare preparat trebuie anexată rețeta exactă! Rețeletele vor fi verificate de către juriu înainte de evaluare, preparatele care nu respectă regulamentul concursului nu vor fi evaluate.  

  • CERINȚELE FORMALE ALE CALCULULUI: Calculul ingredientelor trebuie trimis în format excel anexat, în care rețetele înscrise la concurs trebuie calculate pentru zece porții. La calculare este foarte importanț să țineți cont la detalii. Calculul și descrierea rețetei trebuie să conțină toate ingredientele ale preparatelor servite pe farfurie, și descrierea technologică detaliată a procesului de preparare al acestora. 
  • UNITĂȚI DE MĂSURĂ UTILIZATE ÎN CALCUL: gram, mililitru, bucată
  • CANTITATEA NETĂ A PREPARATELOR SERVITE: Mâncarea servită pe farfurie poate fi de minim 350 și maxim 500 de grame. 
  • CERINȚE PRIVIND DESCRIEREA TEHNOLOGICĂ A PREPARATELOR: Principala condiție de participare la concurs este descrierea tehnologică a procesului de preparare și servire a mâncărurilor într-un limbaj simplu, precis, pe înțelesul tuturor, care este destul de detaliată, suficient de temeinică, încât oricine poate pregăti mâncarea pe baza acesteia. De asemenea trebuie introdus separat descrierea technologică  și procesul de preparare al fiecărui element al preparatelor servite pe farfurie. 
  • Înscrierea este considerată invalidă fără rețetă, nu se acceptă rețete la fața locului, înainte de jurizare.
  • Realizatorii preparatelor premiate sunt de acord ca rețetele preparatelor să fie  folosite de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita în scop promoțional.
 
Recomandarea utilizării materiilor prime în preparatele de concurs:
Pentru crearea rețetelor, materiile prime care vor fi folosite pentru preparate (disponibile în comerț) pot fi alese opțional. Nu există restricții privind folosirea condimentelelor și aromelor naturale în cadrul competiției, acestea putând fi folosite în mod liber. Nu există o restricție referitoare la folosirea cantității materiilor prime principale, însă recomandăm folosirea ingredientelor și produselor locale de sezon. 

Preparatele să nu cuprinde următoarele: arome artificiale, fond-uri, margarină, aditivi artificiali nocivi pentru sănătate.

Criterii de evaluare:
  • Denumirea exactă a preparatelor de mâncare
  • Elaborarea rețetei și a calculului detaliat 
  • Procedura de preparare a mâncării (technologii utilizate, temperaturi, instrumente folosite, etc.)
  • Selectarea ingredientelor, armonizare
  • Indicarea alergenilor (în cazul în care mâncarea cuprinde alergeni)
Evaluarea se va desfășura după următoarele criterii:
  • Gust, armonia gusturilor - 50 de puncte
  • Servirea  - 20 de puncte
  • Technologie, creativitate -15 puncte
  • Consistență, textură: 15 puncte
Câștigătorul nominalizat al concursului primește o diplomă de merit din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita. După anunțul rezultatelor, câștigătorul primește diploma de merit în cadrul unei conferințe de presă. 

Acceptarea cererilor mass-media este interesul special al căștigătorului și al profesiei, fiind și o cerință din partea organizatorilor

Așteptăm participarea celor interesați la acest concurs!