Circuit ecoturistic Rastolită

Program turistic


Despre

Aventura începe vizitând unul dintre singurele locuri din România, unde încă se poate observa Lostrița, continuă cu o pepinieră, acolo specialiștii noștrii în domeniul silvic îți vor îmbogăți cunoștințele despre arborii prezenți în zonele montane.
Apoi pe un drum desprins din povești vom ajunge la cea mai izolată păstrăvărie, aflată în munți, înconjurată doar de păduri întinse și vegheată de animale sălbatice.
Echipa Carpathian Tourism este convinsă că vei avea o experiență unică în această excursie, dar incă nu ai văzut tot! Un alt punct forte îl reprezintă stâna izolată din pădurile imense, unde servim picnicul sau celebra carne făcută în stil dacic pe piatră încinsă.

Circuitul cuprinde o zi întreaga iar masa de prânz este oferită din partea casei și constă într-un picnic ardelenesc cu produse bio și slănină prăjita la jar, carne făcută pe piatră încinsă la jar sau o masă tradițională la stâna în funcție de disponibilitate.

  • Programul excursiei poate suferi modificări în funcție dorințele clientului, condițiile meteo sau situațiile neprevăzute.
  • Deplasările se fac cu autoturisme special echipate off-road.
  • Pe tot parcursul excursiei veți fi însoțiți de ghid și personal specializat.
Prețul programului: 250 RON/persoană

Caracteristicile programului

  • Divertisment
  • Natură
  • Off-road

Limbă

  • Română

Durata programului

  • 1 day/zi/nap

Ghid de turism

  • Carpathian Tourism

Regiune

  • Gheorgheni și împrejurimi

Photo Gallery

Alte sugestii

Excursie La Stână

Program turistic

Wildlife Trip

Program turistic

One night in hiding place

Program turistic

Excursie ecoturistică Toplița – Harghita

Program turistic

Rotitul Cocoșului de Munte în Parcul Național Călimani

Program turistic