Aventură 4x4 de o zi în Munții Hășmaș

Aventură 4x4 de o zi în Munții Hășmaș

Program turistic / Ture off-road


Despre

Desprinde-te din viaţa de zi cu zi şi vino să petreci o zi în munții din apropiere! Cu o mașină de teren bine echipată, poți explora colțurile ascunse din Munții Hășmașului și Cheile Bicazului. Pe parcurs, pe lângă admirarea peisajului minunat, vom avea ocazia să vizităm Lacul Roșu și Cheile Bicazului, dar descoperim și sătucul Trei Fântâni, unde poţi observa modul de viaţă tradiţional şi poţi degusta păstrăv proaspăt din crescătoria locală, servit de o familie de localnici. Trecând prin gropi și râpe, ajungem la Tarcău printr-un drum lateral, de aici putem face o scurtă drumeție până la vârful Ecem. Pe un drum forestier cu serpentine coborâm în Bălan, orășelul minier de altă dată, urmând râul Olt, pe un alt drum forestier urcăm în Covacipeter, și ne odihnim la izvorul râului. Pe un drum abrupt ne întoarcem în Depresiunea Giurgeului. Prin solicitare prealabilă, tura se poate completa cu experiență via ferrata în Cheile Bicazului.


Locul desfășurării programului: Munții Hășmaș
Gradul de dificultate: ușor
Ce aducem: încălțăminte confortabilă, aparat foto
Nr minim de participanți: 5 persoane
Nr maxim de participanți: 25 persoane
Prânz: păstrăv prăjit la o familie din zonă, sau coș picnic cu specialități locale, disponibil la solicitare prealabilă
Preț: 220 lei
Prețul include: transportul, ghidajul, bilete de intrare
Prețul nu include: prânzul

Caracteristicile programului

  • Divertisment
  • Natură
  • Culinar
  • Excursie cu SUV

Limbă

  • Engleză
  • Germană
  • Maghiară
  • Română

Durata programului

  • 1 day/zi/nap

Ghid de turism

  • Carpathian Escapes

Photo Gallery

Alte sugestii

Climber Taxi - Harghita-Băi

Experienţe / Ture off-road

Via Ferrata în zona Parcului Național Cheile Bicazului

Cățărare / Escaladă / Program turistic

Ture cu ATV-urile - Fáradt Bakancs

Ture off-road

Aventură 6X6 cu CROCODILUL

Ture off-road

Circuit ecoturistic Rastolită

Program turistic